miercuri, 21 ianuarie 2009

Poveste de Crăciun

Sosirea
de Max Lucado
Dumnezeu a intrat în lume ca prunc.
De-ar privi cineva întâmplător de dimineaţă la staulul de oi de la marginea Betleemului, ce ciudată scenă ar vedea. Staulul pute ca toate grajdurile. Duhoarea de urină, bălegar şi oaie răspândesc o putoare caustică în aer. Podeaua de pământ este tare, fânul este puţin. Peste tot sunt păianjeni agăţaţi de tavan şi un şoarece o zbugheşte pe podeaua murdară. Mai umil loc de a se naşte nu poate exista.
Afară, mai la o parte, stă un grup de ciobani. Ei stau în linişte pe jos; probabil derutaţi, probabil în evlavie, fără îndoială în uimire. Veghea lor de noapte a fost întreruptă de o explozie de lumină din cer şi o simfonie de îngeri. Dumnezeu se duce la cei care au timp să-l audă, aşa că în noaptea asta senină el a mers la nişte simpli păstori.
Lângă tânăra mama stă tatăl obosit. Dacă este cineva care clipoceşte, el este acela. El nu-şi mai poate aminti când a şezut jos ultima data. Şi acum când emoţiile s-au mai diminuat un pic, acum că Maria şi copilul sunt la adăpost, el s-a lipit de peretele staulului şi simte cum pleoapele i se îngreunează. El încă nu a reuşit să le înţeleagă pe toate. Misterul evenimentului îl derutează. Dar nu are putere să caute răspuns la aceste întrebări acum. Important este faptul că copilul este bine şi că Maria este în siguranţă. În momentul când somnul îl cuprinde, el îşi aminteşte numele pe care îngerul i-a spus să-l folosească ... Isus. "Il vom numi Isus."
Maria este trează de-a binelea. Vai, cât de tânără arată! Capul ei se odihneşte pe pielea moale de pe şaua lui Iosif. Durerea a fost eclipsată de mirare. Ea se uită la faţa copilului. Fiul ei. Domnul ei. Maiestatea sa. În acest moment istoric, unica fiinţa umană care înţelege cel mai bine cine este Dumnezeu şi ce face el este o adolescentă într-un staul puturos. Ea nu-şi poate lua ochii de pe el. Cumva Maria ştie că îl ţine în braţe pe Dumnezeu. Deci, asta este el. Ea îşi aminteşte de cuvintele îngerului. "Împărăţia lui nu se va termina niciodată." (Luca 1:33).
Arată a orice altceva, numai nu a rege. Faţa lui este zbârcită şi roşie. Plânsetul lui, deşi puternic şi sănătos, este în continuare plânsetul neajutorat şi pătrunzător al unui copil. Si el este absolut dependent de Maria pentru bunăstarea lui. Maiestate în mijlocul pământescului. Sfinţenie în mizerie de ovine, bălegar de grajd şi sudoare. Divinitate care intră în lume pe podeaua unui staul, din pântecele unei adolescente şi în prezenţa unui dulgher. Ea atinge fata micuţului Dumnezeu. Cât de lungă a fost călătoria ta! Acest copil a văzut întregul univers. Aceste cârpe care-i ţin cald sunt mantia eternităţii. Camera tronului său de aur a fost abandonată în favoarea unui staul de oi murdar. Şi îngerii cu binecuvântări au fost înlocuiţi cu păstorii blajini, dar sălbătăciţi.
În acelaşi timp, oraşul bâzâie, ocupat. Vânzătorii nu ştiu că Dumnezeu le-a vizitat planeta. Stăpânul hanului n-ar fi crezut niciodată că el tocmai l-a trimis pe Dumnezeu în frig. Şi oamenii ar râde de oricine le-ar spune că Mesia este la marginea satului lor, în braţele unei adolescente. Toţi aceştia au fost pur şi simplu prea ocupaţi să se gândească la această posibilitate. Aceia care au ratat sosirea Maiestăţii Sale în acea noapte au ratat-o nu pentru că făceau ceva rău sau din răutate; nu, ei au ratat-o pentru că pur şi simplu nu căutau să vadă. Puţine s-au schimbat în ultimele două mii de ani, nu?

joi, 8 ianuarie 2009

Urări de Crăciun

video

Dragi prieteni,

Fie ca acest timp de Crăciun să fie plin de pace, dragoste şi prosperitate!MCC din toată lumea le doreşte fraţilor şi surorilor noştri care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, un sezon plin de minuni şi încântare.
Un prunc născut cu mult timp în urmă, învelit în scutece şi culcat într-o iesle a adus un mesaj de speranţă şi promisiunea libertăţii.
Eu vă doresc sărbători fericite alături de familie şi prieteni!

Noi ne angajăm să continuăm lucrul nostru pentru pace şi libertate, care au fost prezise cu mult timp în urmă, împreună cu naşterea lui Isus. Florin, Jason şi eu dorim în mod special să le urăm un Crăciun fericit prietenilor noştri din Republica Moldova, România şi Ucraina.

Dumnezeu să vă binecuvânteze,
Diane Fisher,
Episcop Metropolitan Community Churches

marți, 29 aprilie 2008

Hristos a înviat, Adevărat a înviat!

Vreau să folosesc această ocazie ca să vă urez un Paşte fericit.

Paştele este timpul în care îmi amintesc despre speranţa care vine din mormânt, asemeni promisiunilor aduse de mugurii de primăvara. Mugurii conţin promisiunea unei flori frumoase, iar din unii din aceşti muguri vor ieşi fructelele care ne hrănesc.

Viaţa lui Hristos are multe cu care să ne hrănească şi să ne umple de speranţe. Isus a stat cu cei marginalizaţi şi opresaţi, nu cu cei bogaţi şi puternici. El a propăvăduit pacea, acceptarea şi dragostea.

Speranţa mea pentru voi în perioada sărbătorilor de Paşti este ca pacea lui Hristos să vă umple vieţile, acceptarea lui Hristos să conducă către toleranţa pentru toţi oamenii, şi ca dragostea lui Hristos să includă făgăduinţa drepturilor omului pentru toţi oamenii.

Paşte Fericit, Chişinău!

Cu binecuvântari,
Diane Fisher, Episcop
Metropolitan Community Churches

miercuri, 19 martie 2008

Adevărul, care te face liber

În curând vom lansa un studiu asupra aşa ziselor „pasaje homofobe” din Scriptură şi semnificaţiei lor. Pentru început, studiul va fi dedicat membrilor comunităţii „lgbt, prieteni şi familie” din Moldova.

Studiul va fi facilitat de experţi din cadrul HD cu pregătire în domeniu. În cadrul studiului vor fi folosite prelegeri video de Reverend Elder Metropolitan Community Churches Diane Fisher, materiale de referinţă pregătite de Forul European al Grupurilor Creştine de Gay şi Lesbiene.

Durata cursului este de aproximativ o jumătate de an, şi va avea loc cu o frecvenţă de o dată pe lună. În acest sens vom forma grupe de studiu aparte pentru vorbitori de rusă, română sau engleză. Pentru a fi unul eficient, acesta va întruni nu mai mult de 12 persoane.

Doritorii de a participa la acest curs sunt rugaţi să se înregistreze on-line la adresa haide.hd@gmail.com. Vă încurajăm să ne contactaţi cât mai curând şi vă mulţumim din timp pentru înţelegere în caz că nu vom putea satisface toate cererile Dumneavoastră imediat.

Cu respect,
echipa HD

marți, 18 martie 2008

Cronica apariţiei şi activităţii HD

Preistorie
Începând cu luna februarie 2007, aflându-ne într-un cadru organizaţional comun, ne-am trezit într-o situaţie, care făcea imposibilă realizarea de mai departe a aspiraţiilor noastre profesionale şi civice în sfera lgbt.
La 23 aprilie 2007 ne-am despărţit de acest cadru organizaţional, divergenţele fiind unele de ordin conceptual şi principial, iar ruptura - dureroasă şi dramatică.

Astfel, grupul de iniţiativă HD a apărut din necesitatea noastră de a contribui la dezvoltarea bunăstării comunităţii LGBT din Moldova într-un cadru organizaţional favorabil şi corespunzător valorilor, principiilor şi aspiraţiilor democratice şi ale drepturilor omului, pe care am hotărât să-l creăm cu propriile noastre puteri.

Aşa dar, HD este un grup de iniţiativă, conceput de către un grup multidisciplinar de profesionişti (profiluri sănătate, femei, psiho-social, IT etc.) cu experienţă de 3-6 ani în domeniul lgbt, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

În prezent
- suntem la etapa de pregătire a actelor pentru oficializarea grupului de iniţiativă prin înregistrarea lui în calitate de ONG;
- continuăm cursul de instruire în domeniul „Dezvoltare organizaţională”;
- desfăşurăm activităţi în cadrul proiectului „Un spaţiu sigur spiritual pentru comunitatea LGBT”.

Iarna, 2008
- la 16 februarie am celebrat împreună cu reprezentanţii comunităţii LGBT, prieteni şi familie Ziua Îndrăgostiţilor;
- la 22 ianuarie am lansat cel de al doilea proiect al nostru – blogul informaţional al grupului de iniţiativă;
- la 7 ianuarie am sărbătorit împreună cu reprezentanţii comunităţii LGBT Crăciunul pe stil vechi, activitatea făcând parte din proiectul „Spaţiu spiritual sigur pentru comunitatea LGBT”, susţinut de Metropolitan Community Churches.

Iarna, 2007
- la 8-9 decembrie am desfăşurat împreună cu Open Church of Norway, şi cu participarea Metropolitan Community Churches, prima activitate în comun cu comunitatea lgbt, prieteni şi familie, care a constat într-un seminar la tema „Religie&Homosexualitate” şi un serviciu religios, în cadrul căruia am oficiat binecuvântarea unui cuplu de femei (citeşte mai mult http://hd-ro.blogspot.com/2007/12/safe-space.html ).
Această activitate face parte din proiectul „Safe Spiritual Space for LGBT community in Moldova” – „Spaţiu spiritual sigur pentru comunitatea LGBT din Moldova”.
Este primul nostru proiect comunitar cu o parţială acoperire financiară.

Toamna, 2007
- o bună parte a membrilor grupului s-a încadrat şi în lucrările grupului „Stop Violence Against Women” – "Opriţi violenţa împotriva femeilor!" din cadrul AIM, au participat la planificarea, elaborarea şi realizarea a câteva acţiuni publice desfăşurate;
- o parte a grupului a început să urmeze un curs de instruire în domeniul „Dezvoltare organizaţională”, condus de expertul Gheorghe Caraseni;
- câţiva dintre membrii echipei de iniţiativă s-au implicat în cercetarea desfăşurată de Centrul de Sănătate Publică cu suportul UNICEF, Cercetarea are obiectivul de a studia comportamentul sexual al tinerilor BSB (bărbaţi care practică sex cu bărbaţi) si accesul lor la servicii medicale.

Vara, 2007
- am continuat colaborarea noastră cu Peace Corps în Moldova, de data aceasta în calitate de grup de iniţiativă,
- în luna iunie am mai făcut o prezentare pentru noii voluntari ai Corpului Păcii în cadrul programului lor de pregătire pentru cei doi ani de lucru în comunităţile din Moldova. Prezentarea a fost făcută în colaborare cu „Gender Group” din cadrul Corpului Păcii şi a fost încadrată la capitolul training pentru diversitate;
- majoritatea membrilor grupului nostru au devenit membri plenipotenţiari ai Amnesty International Molodva (AIM),
- a urmat tabăra de vară a AIM, la care au participat reprezentanţi ai grupului nostru de iniţiativă şi au pus bazele unui grup de lucru pe problematica LGBT în cadrul AIM. A fost elaborat un plan strategic de lucru al grupului LGBT în cadrul AIM pentru următorii câţiva ani.


Primăvara, 2007
- la 27 mai a avut loc prima întrunire a grupului de iniţiativă.
De atunci circa 8-10 persoane ne-am întâlnit regulat pe parcurs de mai mult de jumate de an.
Întrunirile aveau loc de două-trei ori pe săptămână, în timpul liber al fiecăruia din noi, după programul de serviciu sau alte obligaţii şi responsabilităţi.
În cadru acestor şedinţe am lucrat împreună la conceptul unui ONG care să dezvolte bunăstarea comunităţii LGBT, prieteni şi familie din Moldova.

La acest proces au participat membri fondatori ai grupului de iniţiativă, profesionişti cu experienţă în domeniu, membri ai comunităţii LGBT.
Împreună am lucrat la elaborarea conceptului organizaţiei, misiunea şi direcţiile ei de activitate, obiectivele propuse.


Echipa HD